La puşcărie, cu hărnicie
Your browser doesn’t support HTML5
De trei ani, Victor Braga îşi petrece o bună parte din timp în atelierul în care produce zilnic zeci de lăzi, care mai apoi vor fi folosite pentru transportarea fructelor și legumelor. E un muncitor ca oricare altul, doar că lucrează după gratii, în penitenciarul de la Cricova. La fel ca Victor, alţi aproximativ 250 de deţinuţi din Republica Moldova lucrează în baza contractelor încheiate de instituţiile penitenciare și agenți economici. Totodată, 700 de condamnaţi sunt implicaţi în activităţile gospodăreşti ale închisorilor și sunt plătiţi din bugetul de stat. Au de câştigat toţi - şi condamnaţii, şi închisorile, şi întreprinderile. De ce, în acest caz, numărul locurilor de muncă este atât de mic faţă de cel al doritorilor de a lucra? Reporterul Nicu Guşan a căutat răspunsuri în spatele gratiilor.