Preşedintele Comisiei Europene şi-a încheiat turneul de cinci zile în Balcanii de Vest

, Jean-Claude Juncker,

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a încheiat joi turneul de cinci zile în Balcanii Occidentali, în cadrul unei întâlniri la Sofia cu liderii celor şase ţări balcanice aspirante la integrarea în Uniunea Europeană.

Bulgaria deține președinția prin rotație a UE și și-a pus ca prioritate, sprijinirea aspirațiilor europene ale țărilor din Balcani. De duminică, Juncker a vizitat Macedonia, Albania, Serbia, Muntenegru, Bosnia şi Kosovo, repetând mesajul că fiecare dintre statele aspirante la integrarea în UE trebuie să implementeze reforme fundamentale şi să soluţioneze conflictele bilaterale majore înainte ca ele să poată spera să adere la blocul comunitar.

„Dacă există o problemă de securitate în oricare dintre aceste ţări, atunci automat devine o problemă de securitate pentru UE", a declarat recent şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, care l-a însoțit pe Juncker în acest turneu.

În noua strategie a UE pentru Balcanii de Vest se menționează anul 2015 drept anul când ar putea fi primite țările cele mai avansate în negocierile de aderare dar Jean-Claude Juncker a declarat într-un interviu cu DW că nu a oferit date concrete pentru că „Nu mă interesează să stabilesc date în calendar, ci mai degrabă substanţa negocierilor".