La 26 de ani de la începutul războiului de pe Nistru, Republica Moldova rămâne un stat dezmembrat cu o regiune separatistă care îşi revendică independenţa. Directoarea liceului „Alexandru cel Bun” de la Tighina, Maria Roibu nu crede într-o posibilă reintegrare a ţării în timpul apropiat, aşa cum veţi auzi în interviul dimineții.
Prof. Maria Roibu
Your browser doesn’t support HTML5
Interviul dimineții: Maria Roibu (directoarea Liceului „Alexandru cel Bun”, Tighina)
Europa Liberă: Când se vorbeşte despre 2 martie 1992, gândurile Dvs. unde vă duc?
Maria Roibu: „Mă duc imediat la tot ce s-a întâmplat, acea nenorocire din 1992. Noi am construit un monument, o fântână a eroilor unde au căzut polițiștii din Republica Moldova în 1992.”
Europa Liberă: La hotarul dintre Varniţa şi Tighina.
Maria Roibu: „Da, acolo unde au stat forţele noastre. Uneori îmi pare că poate degeaba şi-au dat viaţa acei tineri şi mă gândesc, cu mare durere în suflet, la îndurerații părinți şi rude care nu-i mai au. Şi asta pentru că există Transnistria, există legile lor şi câteodată ai impresia că deja sunt recunoscuţi.”
Europa Liberă: Dvs., în general, cum descrieți astăzi această regiune transnistreană?
Maria Roibu: „Considerăm că ei se simt tare pe picior, se simt o ţară aparte. Mi se pare că niciodată nu o să fie acea reintegrare pe care ne-am dori-o noi. o reintegrare ar înseamnă să activeze legile R. Moldova şi să fie o continuitate a parcursului început spre UE. După părerea noastră această reintegrare niciodată nu va fi. Noi vedem mai degrabă un dus spre Rusia a Transnistriei. Aici pe parcursul multor ani s-a format o mentalitate nici nu pot să-i zic sovietică. Este ceva aparte pentru dânșii. Ei sunt zombaţi. Ei nu pot să-şi închipuie că există undeva o viaţă mai bună, că există oameni care nu se gândesc numai la potlogării şi să facă rău în lume. Chiar în oraşul nostru mă uit, parcă e pustiu.”
Europa Liberă: La Tighina?
Maria Roibu: „Da, la Tighina. Întreprinderile deja nu mai lucrează. Probabil că cele mai multe îţi spune piaţa. Când te duci la piaţă, vezi ce se întâmplă. Piaţa e pustie. Lumea nu are posibilitate să cumpere ceea ce se vinde acolo. Feţele oamenilor, sincer să vă spun, sunt triste, posomorâte, îngrijorate. În ultimul timp nu prea văd feţe luminoase. Aşa e viaţa la noi acum.”
Europa Liberă: În portmoneul, în buzunarul Dvs. aveți şi lei moldovenești şi ruble transnistrene?
Maria Roibu: „Dacă vorbim despre angajații noştri, în buzunarul nostru marea parte a banilor sunt lei moldovenești grație faptului că noi primi salariile de la Chişinău, aşa cum trebuie să fie într-o instituţie din R. Moldova.”
Europa Liberă: Dar când mergeţi la magazin?
Maria Roibu: „Când mergem la magazin avem ruble transnistrene. Slavă Domnului că la momentul dat valoarea leului a ajuns echivalentă cu cea a rublei transnistrene. Până în luna mai a fost un dezastru total. Un leu de-al nostru valora la piaţă 60 de copeici. Pentru instituţia noastră care e nevoită să facă transferuri pentru arendă valoarea leului era apreciată cu 52 de copeici. Era un dezastru. La moment, pentru noi este un pic mai bine din punct de vedere financiar.”
Europa Liberă: Din 1992, Dvs. pedagogii aţi crescut o nouă generaţie. Se zice că tinerii de pe un mal şi cei de pe altul cunosc prea puţin despre cum ar fi o Moldova integră, cum ar trebui să arate o Moldova integră. S-a înstrăinat lumea la modul cel mai serios?
Maria Roibu: „Dacă vorbim despre elevii pe care noi îi educăm, considerăm că ei sunt cei mai mari patrioţi din R. Moldova, poate datorită faptului că noi suntem într-o situaţie complicată şi copii noştri
Copiii noştri simt pe pielea lor ce înseamnă această rezervaţie care se numește Transnistria...
văd adevărul. Lor nu trebuie să le spui la ore ce rău e sau despre ce atitudine au autorităţile transnistrene faţă de noi. Ei o simt pe pielea lor în fiecare zi. Probabil că ei sunt cei care cel mai mult şi-ar dori reintegrarea R. Moldova şi orientarea pro-europeană a ţării. Vă spun încă odată, copiii noştri simt pe pielea lor ce înseamnă această rezervaţie care se numește Transnistria.”
Europa Liberă: Dar semenii lor, cei care învaţă în şcolile din regiune?
Maria Roibu: „Situaţia lor este foarte gravă. Au trecut atâția ani şi a crescut o generaţie care vede şi aude doar ceea ce se spune în fiecare zi în presa lor şi ei cred în asta. Slavă Domnului că unii copii care absolvesc instituţiile de învăţământ din regiune au posibilitatea să-şi continue studiile la Chişinău. Cred că marea majoritate când ajunge la Chișinău vede un alt adevăr. Ei probabil gândesc altfel.
În general, însă, a crescut o generaţie care trăieşte în ţara asta care există chipurile şi ei o ştiu ca ţara lor. Ei aşa judecă, pe dânşii i-au zombat. Ei învaţă în şcoli istoria Transnistriei. Li se spune că Chişinăul e cel care a început războiul. Li se spune că există ţara asta a lor. Ei sunt orientaţi spre Rusia. Pentru dânşii Putin este un Dumnezeu.”
Europa Liberă: Şi tot aşa putem continua, ei vorbesc despre preşedintele Krasnoselski, despre Sovietul Suprem de la Tiraspol, despre Guvernul rmn, despre armata lor, valuta lor, vama lor …
Maria Roibu: „Este adevărat. Ei trăiesc în ţara lor care se numeşte republica moldovenească Transnistria. Ei altceva nu ştiu. A crescut o generaţie care trăieşte în regiune şi spun că este patria lor.”
Europa Liberă: Totuşi autorităţile R. Moldova de comun acord cu autorităţile de la Tiraspol promit să găsească un consens, un compromis şi să reintegreze cele două maluri ale Nistrului. S-au semnat de către negociatorii şefi de la Chişinău şi Tiraspol acele înţelegeri la finele anului trecut. Dvs. credeţi că acești paşi, despre care ei spun că sunt mici, dar că vor duce spre lucruri mari, au şansă să reîntregească R. Moldova?
Maria Roibu: „Aţi atins un subiect extrem de dureros pentru mine. Noi ne dorim cu adevărat să existe nişte paşi care ar duce la reintegrarea R. Moldova şi ţara îşi va continua cursul spre UE, dar o să vă explic ce se întâmplă.
La 25 noiembrie a fost semnat acel acord, protocol, era al patrulea la număr, cu privire la şcolile cu predare în grafie latină din regiune. În document se spunea că [pentru] aceste instituţii de învăţământ, care sunt în subordinea R. Moldova, vom avea posibilitatea să trecem liber copii şi tot ce ne trebuie pentru activitatea instituţiei. Nu ştiu dacă înseamnă liber, atunci când pentru a aduce elementar nişte cumpărături de la Chişinău pentru activitatea instituţiei trebuie cu câteva zile înainte să scriem o scrisoare oficială la Biroul de reintegrare, cel care, la rândul său, trebuie să scrie un demers la Tiraspol şi tocmai după asta să ni se permită. Bunăoară, preconizasem să trecem produsele. Cu două zile înainte am scris acea scrisoare.
Transnistrenilor le-au trebuit ieri 30 de minute ca să rezolve problema. Jumătate de oră la minus 12 grade am stat cuminte şi am aşteptat. După 30 de minute ne-au dat voie. Un alt exemplu, ca să ducem copiii la Olimpiade e aceeaşi modalitate. Trebuie să scriem scrisori şi să obţinem permisiune. Ca rezultat al negocierilor care se poartă acum au acceptat contractul de arendă cu o plată lunară echivalentul a o mie de lei. Un alt punct din contract spune însă că partea transnistreană are dreptul în orice moment să schimbe mărimea plății pentru arendă în funcţie de schimbarea legislaţiei lor. Acest punct ne pune în gardă. Am insistat să fie exclus din contract, dar nu s-a acceptat. Ne întrebăm de ce ei insistă să fie acest punct în contract?”
Europa Liberă: În ultimul timp aud tot mai multe voci care spun că cetățenii de rând de pe un mal şi de pe altul al Nistrului nu s-ar împotrivi să trăiască într-o R. Moldova unită, doar că politicienii ar avea interese ascunse, pun la cale mai multe mișmașuri. Are dreptul la viață o asemenea percepție?
Maria Roibu: „Ne îngrijorează faptul că până acum nu erau posibile aceste înţelegeri, coordonări. Iar acum peste noapte unele lucruri se fac. Asta cel mai mult ne îngrijorează.”
Europa Liberă: Pentru că sunteţi şi profesoară, dacă v-aş propune să duceţi o frază până la capăt – 2 martie 1992 a însemnat ce?
Maria Roibu: „O tragedie pentru R. Moldova şi pentru toţi cetăţenii R. Moldova.”