Adunarea naţională populară din China a adoptat un amendament constituţional care abolește limitarea numărului de mandate prezidenţiale

Președintele chinez Xi Jinping, aplaudă după votul din forul legislativ chinez, Beijing, 11 martie 2018.

Adunarea naţională populară din China (forul legislativ chinez) a adoptat duminică un amendament constituţional prin care este abolită limitarea numărului de mandate prezidenţiale, ceea ce îi oferă actualului președinte Xi Jinping, posibilitatea de a rămâne la conducerea ţării şi după anul 2023. Cu 2.958 voturi pentru, două voturi contra şi trei abţineri, membrii legislativului au abolit articolul din Constituție care prevedea o limită de două mandate prezidenţiale de câte cinci ani. Este primul amendament constituţional adoptat în China în ultimii 14 ani.