Pavel Filip le-a spus europarlamentarilor că apropierea de UE este singurul plan al guvernării de la Chișinău

Pavel Filip

Premierul Pavel Filip a spus la o întrevedere cu un grup de europarlamentari aflați în vizită la Chișinău că apropierea de Uniunea Europeană este singurul plan pe care îl are guvernarea moldoveană. „Nu avem planul A sau B, avem un singur plan”, a spus Filip. Delegația de europarlamentari din Comisia pentru Afaceri Externe și Comisia pentru Bugete se află la Chișinău în perioada 3-6 aprilie pentru a verifica între altele modul cum utilizează Republica Moldova sprijinul financiar din partea UE. Chișinăul așteaptă debursarea unui ajutorul macroeconomic european de 100 de milioane de euro, pe care Parlamentul European l-a oprit anul trecut pentru a se verifica dacă autoritățile moldovene respectă democrația la introducerea noului sistem electoral mixt.