Facebook a recunoscut că s-ar putea să fi „folosit în mod nepotrivit” datele personale ale unui număr de 2,7 milioane de utilizatori din UE – a anunțat vineri Comisia Europeană, spunând că va cere explicații suplimentare. UE a întrebat în scris compania americană săptămâna trecută câți europeni au fost afectați de scandalul furnizării de date personale, început de dezvăluirile companiei britanice Cambridge Analytica legate de campania electorală americană din 2016. „Facebook ne-a confirmat că datele a 2,7 milioane de utilizatori din UE ar fi putut fi furnizate în mod neadecvat companiei Cambridge Analytica”, a spus vineri purtătorul de cuvânt al CE Christian Wigand. Potrivit AFP, comisarul european pentru justiție Vera Jourova va discuta săptămâna viitoare cu unul din șefii FB ce măsuri de redresare va lua compania.