Ungurii au votat pentru suveranitatea națională în alegerile generale de duminică, a declarat marţi premierul ungar Viktor Orban, la o întâlnire cu presa internațională. Alianța de două partide, condusă de formațiunea lui Orban, Fidesz, a obţinut duminică o victorie clară, care-i oferă premierului un al treilea mandat consecutiv.
Orban, cunoscut pentru pozițiile sale eurosceptice antimigraționiste, a dat pe de altă parte asigurări că Ungaria doreşte o Europă puternică, având state puternice, iar guvernul său ar trebui să susţină o „Europă a naţiunilor” şi nu „Statele Unite ale Europei”.
Victor Orban a mai spus că guvernul ungar nu a luat deocamdată în discuţie problema Universității Central-Europene de la Budapesta, înființată de miliardarul George Soros. Cum Universitatea ar putea fi obligată să plece de la Budapesta, luni, conducerea ei a anunţat încheierea unui acord privind deschiderea unui campus satelit la Viena. Soros, miliardar și filantrop american, evreu originar din Ungaria, a fost atacat agresiv de Fidesz și guvernul maghiar în cursul campaniei electorale pentru că ar susține venirea imigranților în Europa.