China a avertizat împotriva oricărei riposte militare „impulsive” în Siria

Forțele guvernamentale siriene la marginea orașului Douma

China s-a declarat marţi împotriva oricărei riposte militare „impulsive” în Siria, după un nou presupus atac cu arme chimice, care ar fi avut loc sâmbătă, la Douma, în apropiere de Damasc. Luni, președintele Donald Trump a avertizat că va da un răspuns „puternic” guvernului sirian, bănuit de lansarea atacului soldat cu peste 40 de morți.

Rusia, principalul aliat al regimului sirian, a dezminţit că ar fi vorba de un atac cu arme chimice, precizând că experții săi nu ar fi găsit „nicio urmă” de substanţă chimică. Adjunctul ministrului de externe rus, Mihail Bogdanov, a acuzat Washingtonul că ar difuza „informaţii false pentru a găsi un pretext” pentru o acţiune militară.