Your browser doesn’t support HTML5
Jurnalul săptămânal cu Cristina Pereteatcu
Născută în 9 octombrie, 1979, la Bălți, într-o familie de profesori universitari. Licențiată în limbri străine și în drept. Master în limbi moderne și drept economic. Are diplomă în management avansat obținută la Berlin. Și-a început activitatea la Colegiul feroviar din Bălți in 1999. A lucrat la stat și în afaceri . Directoare executivă la Amnesty International Moldova din 2010.
Luni
Mă trezesc înaintea deșteptătorului, la 6:20. Urmez în voie rutina matinală, din care nu lipsesc ceaiul cu ghimbir și lămâie, terciul, știrile și salutarea prietenilor virtuali. Drumul spre birou arată în continuare ca după bombardament, iar frustrarea mea privind starea drumurilor cedează. Unde este locul cetățeanului în „tabulația” intereselor alegerilor locale? Dau muzica mai tare și cânt. Este și ăsta un mod de evadare parțială. La birou la fel urmăm un ritual matinal. Ne întâlnim toți la bucătărie, bem cate un cappuccino și povestim ce-am facut în week-end, schimbăm câte o gluma și trecem la lucru. Luni este o zi cu activități de tot felul. Prima parte a zilei este dedicată finanțelor, urmează apoi o discuție cu o colegă de la secretariatul de la Londra. Apoi trimit o cerere de finanțare colegilor din Germania, pentru două proiecte de educație în domeniul drepturilor omului. Poșta mea de lucru abundă în mesaje. Seara, mă prinde un vecin. Are nevoie de sfatul meu. Îmi spune că platim prea mult pentru apă. Că el de ani de zile încearcă să afle de ce și nu reușește. Ce-i de făcut?
Marți
Dimineață am trecu pe la poșta de la Sculeanca. Cumva obosită, nici nu prea țineam minte ce dată este. Dar la oficiul poștal era o coadă imensă. Oamenii plăteau facturi. Cred că 90% din cei de la coadă erau trecuți de 70. Trebuia să ridic un colet și m-am pus și eu la rînd. Coletul de fapt se dă fără să stai la coadă, doar că eu n-am îndrăzit să întreb. Eram copleșită de rușine. Deși toți batrâneii arătau decent, în ochii lor se citea tristețe, și la oficiul poștal mirosea a sărăcie. O singură doamnă era mai bine dispusă. Recita poezii scrise de dumneaei, așa spunea ea, și ne ura la toți o zi bună. Am simțit că eu de fapt trăiesc într-o altă lume, zi de zi, pentru că plătesc facturile on-line, pot să cumpăr lucruri la alte magazine decât cele ale lui Șor, că nu trăiesc dintr-o pensie mizeră, și din multe alte motive. Și mă gândeam că demnitarii, de la „înalțimea” lor, nu văd decât lux. Și cum un deputat nu are de unde să știe câtă foame îndură un pensionar, care nu are nici un bănuț datorie.... E seară, ascult orăcăitul broaștelor. Îi sun pe părinții. Din discuția noastră nu lipsește motanul, care e vedeta familiei. Tăticu' îmi spune cu mândrie că a stat noaptea cu motanul trei ore afară, pentru ca el avea chef de joacă cu un arici. Ne urăm noapte bună.
Miercuri
M-am trezit mai greu. Ambuteiajele corespundeau stării lăuntrice, iar drumurile decopertate încetineau și mai mult traficul. Ambuteiajele îmi plac, uneori, pentru că îmi permit să văd cum Chișinăul verde se transformă într-un baracament. Și mai observ multe panouri electorale, cu un limbaj desprins din povești, din poveștile cu promisiuni electorale. Detoxifiere – de asta avem nevoie, toți. Turcia, Ungaria, Polonia – situația drepturilor omului se degradează rapid. Așa începe un mesaj, pe care îl primesc de la directoarea pe Europa. În Rusia sunt persecutați apărătorii DO – un alt mesaj, de la directorea pe Europa de Est. Tot mai puține noutăți bune în lume la capitolul respectarea libertăților fundamentale ale omului. Republica Moldova nu rămâne în urmă, din păcate. La câte încălcări constatăm zilnic, pot spune că suntem în regres. Drumul spre casă e plin de șoferi nervoși, care incalcă regulile de circulație, unii consideră că muzica lor trebuie ascultată de toți participanții la trafic. Mă opresc la magazin, văd sparanghel crescut la noi. În sfârșit un motiv pământesc de bucurie.
Joi
Ziua începe cu raportări financiare. Apoi o vizită la bancă, cu care mai lucrăm încă. Și asta a decis să plece din Moldova. Relația cu banca seamănă cu o relație cu o rudă apropiată, care iți cunoaște toate mișcările. Revizuim cu colegii raportul pentru Adunarea Generală de sâmbătă. E o mare provocare să povestești în 40 de minute despre tot ce ai reușit să faci într-un an. Educația privind respectarea drepturilor omului e obiectivul nostru nărăvaș pe termen lung. Copiilor le place ca au drepturi. Statul înțelege mai puțin că are și el obligații. Seara merg la aeroport. Vine Colm, adjunctul secretarului general Amnesty International. E prima lui vizită aici.
Vineri
Mă trezesc mai devreme. Am o agendă planificată pe ore, pentru toata ziua. Sunt un pic stresată. Prima întâlnire e la ministerul educației, apoi Institutul național de justiție, Uniunea avocaților, și alți parteneri. Ma gândesc la părinți. S-au căsătorit în 27 aprilie. Azi se implinesc 44 de ani de la nuntă. O viață de om. Zâmbesc, pentru că sunt ai mei, sunt sănătoși, și că mai am atâtea de învățat de la ei. Azi sunt mai multe evenimente interesante organizate la Chișinău. Unul ține de Forumul organizațiilor neguvernamentale din Republica Moldova. Au fost selectați și noii membri în cadrul Consiliului ONG. Iarăși alegeri. Viața noastră constă din alegeri. Un exercițiu democratic, așa susțin cei de la putere. Sîntem un perpetuum mobile pasiv. Cred în atitudine civică conștientă și în schimbarea care vine prin revendicarea consecventă a drepturilor și libertăților fundamentale umane. Un sfârșit linistit de săptămâna vă doresc.