Șeful Delegației UE a lăudat poliția pentru că „a corectat” cazul sechestrării ziarului Cuvântul din Rezina

Peter Michalko

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chişinău, Peter Michalko, a apreciat reacția rapidă a autorităților centrale care au corectat încercarea de sechestrare a tirajului ziarului local Cuvântul din Rezina și și-a exprimat speranța că vor fi luate măsuri pentru ca astfel de cazuri să nu mai aibă loc.

Într-o postare pe Facebook Peter Michalko a scris azi: „Apreciez acțiunea rapida a inspecției de poliție din R.Moldova care a corectat cazul regretabil din Rezina unde polițiști au confiscat tirajul ziarului regional. Sper că vor fi luate măsuri pentru a preveni repetarea unor cazuri similare în viitor”.

Pe 10 mai, redactorul-șef al publicației Cuvântul, Tudor Iașcenco, a anunțat că 3800 de exemplare din tirajul ziarului, care erau transportate la poștă pentru a fi distribuite abonaților, au fost sechestrate de polițiști fără explicații rezonabile.

În aceeași zi, premierul Pavel Filip a cerut conducerii Ministerului de Interne să declanșeze de urgență o anchetă internă în legătură cu acest caz și sancționarea vinovaților. Comunicatul Guvernului cu această luare de poziție a fost emis după ce Premierul Pavel Filip a participat la recepția oferită de Uniunea Europeană cu ocazia Zilei Europei.

Mai multe ONG-uri de media au condamnat ca fiind abuzivă și specifică regimurilor totalitare practica sechestrării tirajelor unor ziare și au solicitat UE, SUA și altor parteneri internaționali să monitorizeze cazul.