Parlamentul European a reiterat miercuri, într-o rezoluţie, că România şi Bulgaria sunt pregătite să facă parte din Spaţiul Schengen, şi a cerut Consiliului European să aprobe aderarea celor două state, relatează Agerpres. În aceeaşi rezoluţie, eurodeputaţii au condamnat prelungirea controalelor la frontierele interne ale Spaţiului Schengen, care restrâng libertatea de circulaţie între cele 26 de state membre.Franța a reintrodus controale la granță, până în octombrie, din cauza ameninţării teroriste. Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia aplică din nou, în mod provizoriu, controale la graniţe, invocând valul de migraţie din 2015.
Parlamentul European consideră că „un mare număr de prelungiri nu sunt conforme regulilor în vigoare în ce priveşte durata, necesitatea sau proporţionalitatea lor, şi sunt, în consecinţă, „ilegale” se spune în rezoluţia adoptată miercuri.