Ambasadorul României la UNESCO Adrian Cioroianu a declarat pentru Mediafax că stoparea procedurii de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO la cererea Guvernului este o situaţie inedită, deoarece primise deja recomandare de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial:
„Asta a fost instrucţiunea pe care am primit-o, de stopare a dosarului la nivelul la care se ajunsese. El primise deja recomandarea de înscriere în Patrimoniul Mondial, acum câteva săptămâni, iar acest lucru urma să se discute peste câteva săptămâni în Bahrein, la o reuniune mai mare a Patrimoniului Mondial. Instrucţiunea pe care am primit-o de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, a fost, pe de o parte, stoparea evaluării la nivelul la care se ajunsese şi, totodată, organizarea unei întâlniri între o delegaţie din partea unor ministere de la Bucureşti şi dna Rossler de la Patrimoniul Mondial. Întâlnirea a avut loc chiar în aceste zile la Paris. Patrimoniul Mondial urmează să dea răspuns în câteva zile, pentru că e o situaţie inedită, adică nu cred că s-a mai întâmplat"
Ministerul Culturii a trimis în 4 ianuarie 2017, la UNESCO dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană", pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial.
Ministrul roman de externe Teodor Meleşcanu spus la începutul acestui an că dosarul Roşia Montană ar fi fost depus ilegal la UNESCO, el acuzând vicii de procedură legate de faptul că nu a fost aprobat de premierul Dacian Cioloş sau de Guvern, ci a fost trimis de un ministru.
Între timp peste 9.000 de români au semnat o petiție pentru includerea Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO.