La Bruxelles începe astăzi summitul UE la care liderii statelor din blocul comunitar urmează să dezbată, între altele, problema migrației și Brexit-ul – procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Neînțelegerile în ce privește subiectul migrației ar putea accentua criza din interiorul uniunii.
„Mizele sunt mari, însă timp este puțin”, a avertizat președintele Consiliului European, Doland Tusk, într-o scrisoare adresată miercuri liderilor UE. Donald Tusk a venit cu mai multe propuneri pentru rezolvarea problemei migrației, între care: crearea unui buget comun dedicat luptei cu migrația ilegală și intensificarea cooperării cu țările de origine ale migranților.