Comitetul Patrimoniului Mondial a decis luni să amâne înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO. Decizia vine în urma unei solicitări făcute de guvernul României, explică Ministerul Culturii, citat de Agerpres. Potrivit deciziei adoptate în unanimitate, se impune amânarea dosarului „datorită arbitrajului internațional în curs”. În comunicatul UNESCO se precizează că este vorba despre o amânare și nu despre retragerea dosarului de la UNESCO. Motivul este dosarul aflat pe rol la Curtea de Arbitraj de la Washington - procesul cu firma canadiană Gabriel Resources, acționarul majoritar la Rosia Montană Gold Corporation, compania care urma să exploateze zăcămintele de aur de la Roșia Montană. Senatorul Vlad Alexandrescu (Uniunea Salvați România), present la sedința UNESCO, a comentat pe Facebook: „Amânarea votului pe motivul procesului de arbitraj înseamnă mulți, mulți ani de zile, șansele salvării Roșiei scăzând cu fiecare zi care trece”. El a atras însă atenția că prin eforturile reprezentanților opoziției, în decizia UNESCO este „inclusă mențiunea specială că România trebuie să pună în operă măsurile necesare pentru a asigura protecția și managementul potențialei valori universale excepționale a sitului Roșia Montană (…) și că România va lucra în acest scop în strânsă cooperare cu organizațiile consultative”.