Andrei Năstase promite introducerea unui sistem de lustrație în Moldova

Andrei Năstase la protestele de la Chișinău

Liderul Platformei „DA”, Andrei Năstase i-a avertizat pe judecătorii care au anulat alegerilor locale din Chișinău și implicit victoria sa în aceste alegeri spunînd „veți răspunde nu doar penal pentru ceea ce ați comis, dar veți cădea și sub incidența sistemului de lustrație”. Într-un interviu cu „Jurnal de Chișinău”, Năstase a explicat că acest sistem de lustrație va fi o modalitate complementară de a elimina din viața politică și din organele de conducere ale statului „persoanele care, în virtutea funcțiilor ocupate, au contribuit direct la uzurparea și menținerea regimului criminal al lui Plahotniuc, au participat la distrugerea mecanismelor de stat legale, democratice, fapte care au dus la capturarea instituțiilor statului”. Năstase nu a precizat cine și când ar urma să fie creat acest nou mechanism de lustrație.