Parlamentul European a aprobat un plan de verificare a cetățenilor care nu au nevoie de viză pentru intrarea în spațiul Schengen al Uniunii Europene. Planul prevede ca cetățenii din 60 de state din afara Uniunii Europene - între care Georgia, Moldova, Ucraina și majoritatea țărilor din Balcanii de Vest - să fie verificați înainte de a ajunge la granița Schengen prin Sistemul european de informare și autorizare a călătoriilor, pe scurt ETIAS. Obiectivul acestei verificări este detectarea criminalilor, a teroriștilor și a oricărui altcineva care reprezintă un pericol înainte de sosirea în Uniune, se spune într-o declarație oficială. Propunerea trebuie să fie aprobată de toate statele comunitare. După aceea, EITAS va fi operațional începînd din 2021. Cererea ETIAS se completează online în cam 20 de minute, costă aproximativ șapte euro, și e gratis pentru persoanele sub 18 ani.