Amnesty International a criticat Iranul pentru biciuirea în public a unui tânăr acuzat că în urmă cu zece ani, când era încă minor, ar fi consumat alcool la o nuntă. Într-o declarație publicată în seara zilei de miercuri, 11 iulie, Amnesty International a numit acțiunea „oribilă și absolut șocantă” și a menționat că astfel au fost încălcate convențiile internaționale privind drepturile copilului. Biciurirea a avut loc marți, 10 iulie, în piața Niasmand din orașul Kashmar iar tânărul, identificat ca M.R. a fost lovit cu biciul de 80 de ori.
Presa iraniană a distribuit fotografii din care se vede că bărbatul a fost legat e un copac și a fost biciuit de o persoană ce purta mască, iar zeci de oameni urmăreau scena de la distanță.