Donald Trump intenționează să retragă dreptul de acces la informații clasificate al unor foști directori ai agențiilor americane

Foști directori ai agențiilor de informații americane

Preşedintele american Donald Trump se gândește să le retragă foştilor responsabili ai agenţiilor americane de informaţii accesul la informații clasificate, un drept de care unii dintre ei dispun și după ce și-au părăsit funcțiile. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat că „Preşedintele explorează mecanismele pentru a retrage accesul de securitate pentru că au politizat şi, în unele cazuri, au profitat financiar de funcţiile lor publice şi autorizaţiile lor de securitate". Este vorba despre James Comey, care a condus Biroul Federal de Investigaţii (FBI) până când a fost concediat de Trump în mai 2017; James Clapper, fost director al informaţiilor americane până la începutul lui 2017; Michael Hayden, fost şef al NSA şi apoi al CIA; Susan Rice, fostă consilieră pentru securitate naţională a lui Barack Obama și Andrew McCabe, fost adjunct, iar apoi director interimar al FBI până în august 2017. Unii dintre ei, cum ar fi Comey și McCabe au pierdut accesul la informații clasificate odată cu pierderea postului.