Fracțiunile parlamentare ale PL și PLDM au părăsit sala de ședințe în semn de protest față de refuzul majorității conduse de PD de a amâna examinarea proiectelor de lege privind amnistia fiscală, legalizarea veniturilor și bunurilor dobândite ilicit și modificarea sistemului de impozitare a persoanelor fizice.
Între altele, pachetul de legi prevede că cine are bani sau proprietăți nedeclarate le va putea legaliza până la sfârșitul anului contra unei taxe de 3%, cu excepția demnitarilor și beneficiarilor de credite frauduloase.
Deputații socialiști și cei comuniști la fel au părăsit sala Parlamentului. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a menționat că fracțiunea pe care o conduce nu vrea să voteze, mecanic, proiecte de lege pe care „nimeni nu reușește să le analizeze” și a criticat faptul că în ultimele zile din sesiunea de primăvară-vară, deputații „s-au trezit cu un teanc de proiecte de lege ce trebuiesc, în regim de urgență, adoptate de Parlament”.
Președinta PSRM, Zinaida Greceanîi, a spus că deputații fracțiunii au părăsit ședința din cauza refuzului majorității parlamentare de a dezbate inițiative propuse de socialiști.