Bloc de locuinţe înfipt în Dendrariu

Orice e posibil, dacă mă gîndesc la conducătorii şi cinovnicii moldoveni plămădiţi de tranziţia interminabilă.

O mînă de tineri încearcă să se opună ridicării unei clădiri mari în Parcul Ştefan cel Mare, pe locul cafenelei Guguţă. Efortul acestor tineri merită susţinut şi, în caz de forţă majoră, orăşenii ar trebui să iasă cu mic, cu mare pentru a apăra parcul.

Ei bine, ofensiva împotriva spaţiilor verzi, începută în zorii tranziţiei, se desfăşoară pe mai multe fronturi. De aceea, în timp ce ne gîndim la cafeneaua Guguţă, s-ar putea să pierdem nişte copaci şi arbuşti în alte părţi. Am remarcat, de pildă, nişte construcţii care au muşcat demult bucăţi din Parcul Valea Trandafirilor.

Mărturisesc însă că ceea ce am văzut deunăzi mi-a tăiat picioarele şi mi-a spulberat zdreanţa de speranţă că parcurile din capitală vor supravieţui. Am remarcat că un bloc înalt s-a înfipt impardonabil în Dendrariu, cel mai frumos parc din Chişinău. Blocul acela a apărut pe strada Stere şi domină acum toate împrejurimile. El se înalţă deasupra dendrariului ca un zeu al betonului şi sticlei.

Fireşte, se poate spune că el a apărut la o margine de parc şi că, în fond, nu pune în pericol flora de acolo. Numai că ceva s-a modificat iremediabil. Mai înainte, plimbîndu-te prin dendrariu, vedeai numai copaci şi arbuşti şi aveai impresia că ai ieşit din urbea poluată. Acum din orice colţ al parcului vezi blocul, dominînd orizontul. Şi-apoi, primul pas fiind făcut, cine mai poate fi sigur că nu vor urma alţi paşi mai viguroşi ai constructorilor tranziţiei?

Orice e posibil, dacă mă gîndesc la conducătorii şi cinovnicii moldoveni plămădiţi de tranziţia interminabilă. Cu permisiunea lor multe bazaconii au apărut în Chişinău.