Activista ucraineană Ludmila Kozlovska a declarat Europei Libere că criticile pe care i le-a adus joi liderul partidului moldovean de guvernământ, Vlad Plahotniuc, sunt cea mai bună dovadă a eficienței fundației sale, care a vorbit la Bruxelles despre încălcarea drepturilor omului în R. Moldova. Activista care conduce fundația Dialog Deschis a fost acuzată de autoritățile poloneze că ar lucra în interesul Rusiei, punând în pericol securitatea națională, și a fost expulzată din spațiul Schengen, în 13 august, dar respinge acuzațiile. Într-un interviu publicat joi de agenția IPN, Plahotniuc repetă că activista ar avea legături cu spionajul rus și o acuză că „s-a ocupat intens de denigrarea Republicii Moldova în Europa” împreună cu liderii opoziției Maia Sandu și Andrei Năstase.