Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui american Donald Trump, a recunoscut că a fost plătit de o firmă internațională de lobby pentru scrisoarea trimisă președintelui României, în care critică presupuse „excese” ale justiției românești în lupta anticorupție. Într-o declarație pentru portalul Politico, republicanul Giuliani, fost primar la New York, a declarat că scrisoarea trimisă lui Klaus Iohannis s-a bazat pe „un raport al fostului director FBI, Louis Freeh”, patronul firmei de consultanță Freeh Group. „Ei îmi plătesc onorariul”, a declarat Giuliani, dar nu a precizat câți bani a primit sau în numele cui acționa firma de lobby. În contradicție cu politica oficială americană, Giuliani critica în scrisoarea datată cu 22 august Direcția Națională Anticorupție din România că și-ar depăși atribuțiile și cerea amnistierea celor condamnați „prin excesele DNA”. Avocatul președintelui Trump a omis, încă, să precizeze că scrie ca persoană privată. Ambasada americană la București a spus că „Guvernul SUA nu comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetățeni americani”. Ambasada a reiterat poziția oficială a Statelor Unite și partenerilor europeni față de situația din România, anume că „până recent, România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupției și construirea unui stat de drept eficient”, iar partenerii externi „îi încurajează pe români să continue pe această cale”.