Îngrijorare în Japonia față de reimpunerea sancțiunilor americane împotriva Iranului și importurile de petrol

Logo-ul companiei petroliere Total

Presa japoneză relatează că principalii furnizori de petrol en gros se pregătesc să suspende importurile din Iran. Potrivit agenției Jiji Press, importatorii japonezi reacționează la reimpunerea sancțiunilor americane Teheranului și temerilor că pot fi extinse asupra firmelor care fac afaceri cu Iranul. În luna mai, președintele american Donald Trump a retras Statele Unite din acordul nuclear semnat de puterile internaționale cu Iranul în 2015, spunând că acesta nu temperează ambițiile de înarmare nucleară ale Teheranului și a început reimpunerea sancțiunilor. Washingtonul spune că sancțiunile față de sectorul bancar al Iranului și exporturile de petrol iraniene vor fi reimpuse la începutul lunii noiembrie cu scopul reducerii acestora la zero.