Ministrul german de interne a anunțat îmbunătățiri în sistemul de procesare a imigranților

Horst Seehofer

Ministrul de Interne al Germaniei, Horst Seehofer, spune că autoritățile au comis greșeli în cazul celor doi solicitanți de azil bănuiți de asasinarea unui bărbat, incident care a dus la ample manifestații ale extremei drepte în orașul estic Chemnitz.

Potrivit ministrului, comunicarea precară între oficiul pentru imigranți și alte instituții a dus la depășirea termenului limită până la care unui dintre bănuiți, irakianul Yousif A., urma să fie expulzat în Bulgaria, țara responsabilă de gestionarea solicitării de azil.

Au existat carențe de comunicare între instituții și în cazul sirianului Alaa S, a mai spus Seehofer și a anunțat îmbunătățiri în sistemul de procesare a imigranților.

Cei doi bărbați se află actualmente în arest sub bănuiala de înjunghiere mortală, pe 26 august, a unui bărbat de 35 de ani. Incidentul a fost urmat de proteste anti-imigrație violente, la Chemnitz, care au cauzat consternare în Germania și în afara granițelor acesteia.