Igor Dodon examinează posibilitatea să candideze pe listele PS la alegerile parlamentare

Președintele Igor Dodon la Chișinău

Președintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat că examinează posibilitatea să candideze pe listele Partidului Socialiștilor la alegerile parlamentare din februarie. Dodon a afirmat că la prezidențialele din 2016 a fost susținut de cetățeni, însă oponenții săi i-au luat din atribuții și în aceste condiții sarcina este ca PSRM să obțină majoritatea voturilor pe liste, dar și să câștige în cât mai multe circumscripții. Declarațiile au fost făcute după ședința Consiliului Republican al PSRM, informeaza agentia IPN.

Igor Dodon a declarat pentru presă că a participat la întrunirea socialiștilor în calitate de invitat, dar și de „lider neoficial al Partidului Socialiștilor”. Potrivit lui, începând cu ziua de astăzi, Partidul Socialiștilor este în campanie pre-electorală activă de pregătire pentru alegerile parlamentare.