Angajaţii Centrului Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate au desfășurat în aceasta dimineaţa o operaţiune „pe linia prevenirii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale”, în mai multe localităţi din ţară, informeaza agentia Moldpres.
Anunţul a fost făcut de către Serviciul de presă al SIS, care a precizat că șapte persoane din administraţia liceului Orizont din Chișinău, toate de origine turcă, au fost reţinute, pentru că ar fi avut legaturi cu o grupare islamistă, grupare despre care, spune comunicatul SIS, există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări. Cei șapte au fost declaraţi indezirabili de către organele competente şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova. SIS a anunțat că a colaborat în acest caz cu „serviciile speciale din alte state”.