Atac cu rachete asupra cartierului general al kurzilor iranieni din Kurdistanul irakian, soldat cu victime

Forțe de securitate kurde la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, iulie 2018

Cel puțin 11 membri ai unui grup rebel al kurzilor iranieni au fost uciși de un tir cu rachete asupra cartierului lor general din Kurdistanul irakian. Forțele kurde spun că atacul a fost lansat de către Iran, dar Teheranul nu a comentat deocamdată acuzația. Partidul Democrat al Kurdistanului din Iran a declarat agenției AFP că, în timpul atacului, membrii săi se aflau într-o ședință. „Iranul a folosit rachete cu rază de acțiune lungă într-un atac coordonat asupra bazelor și taberelor de refugiați adiacente” ale formațiunii rebele, au mai spus kurzii iranieni într-un mesaj pe Twitter. Iranul consideră că această grupare, care lansează ocazional atacuri pe teritoriul său de la bazele din Irak, este o organizație teroristă.