Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și-a îndemnat suporterii să se mobilizeze pentru ample acțiuni de protest

Andrei Năstase

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și-a îndemnat suporterii să se mobilizeze pentru ample acțiuni de protest față de arestarea și deportarea în Turcia a șapte solicitanți de azil turci, care au lucrat zeci de ani pentru rețeaua de licee Orizont din Republica Moldova. Într-un mesaj video, Năstase a numit „trădare” decizia autorităților de a alunga profesorii turci, despre care apărătorii drepturilor omului spun că riscă să fie torturați în închisoare în Turcia. „Este mai mult ca niciodată nevoie ca toți noi, cetățenii R. Moldova, să ne solidarizăm cu acești oameni în suferință, pe care țara pe care au iubit-o, în care au trăit și lucrat de mulți ani i-a trădat”, a spus Năstase. Arestarea și deportarea pe 6 septembrie a celor șapte învățători turci despre care se crede că au ajuns într-o închisoare în apropiere de Istanbul a cauzat consternare pe plan intern și în străinătate. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan consideră că angajații rețelei de școli private Orizont care funcționează în mai multe țări sunt aliații rivalilor săi pe care îi vânează prin întreaga lume, aruncându-i în închisori, după puciul eșuat din 2016. Sâmbătă, spicherul Andrian Candu a spus, însă, în urma unor audieri parlamentare cu ușile închise, că operațiunea din 6 septembrie ar fi rezultatul unei anchete vechi de peste 20 de ani și că expulzarea s-a făcut pentru a asigura securitatea internă a R. Moldova, nu pentru a răspunde vreunei solicitări din Turcia, negând că o asemenea solicitare ar fi existat.