Asociația ACCEPT a criticat votul de marți, din Senatul României, prin care s-a aprobat propunerea de modificare a definiției familiei în Constituție: „Senatul României ridică homofobia la valoare de stat și sacrifică protecția constituțională pentru numeroase familii din România, prin votul majorității parlamentare și al reprezentanților unor partide politice din opoziție în favoarea organizării unui referendum pentru redefinirea familiei în Constituție”, arată asociația ACCEPT într-un comunicat de presă. Pe 7 octombrie se va organiza un referendul privind modificarea constituțională.