La București a început summitul Inițiativei celor Trei Mări

Președintele României Klaus Iohannis găzduiește la București un summit al Inițiativei celor Trei Mări la care participă şefi de stat şi de guverne, președinți de parlamente și alte oficialități. Într-un mesaj trimis lui Iohannis, președintele american Donald Trump a salutat această inițiativă sprijinită de Statele Unite și a subliniat că printre obiectivele comune se numără consolidarea securității energetice a regiunii. Inițiativa reunește cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră. Donald Trump a participat la summit-ul de anul trecut, din Polonia, Statele Unite fiind reprezentate acum de o delegație condusă de secretarul pentru Energie, Rick Perry. Summit-ul de anul acesta este axat pe creșterea interconectivității de transport, energetice și digitale, având loc și un forum economic la care participă și ministrul moldovean al Economiei, Chiril Gaburici.