Departamentul de Stat american a anunţat miercuri că secretarul de stat, Mike Pompeo, va vizita luna viitoare Coreea de Nord, pentru a pregăti al doilea summit al preşedintelui american Donald Trump, cu liderul de la Phenian, Kim Jong Un. Pompeo s-a întâlnit cu ministrul nord-coreean de externe, Ri Yong Ho, cu ocazia Adunării Generale a ONU de la New York. Luni, tot la New York, președintele american Donald Trump, a lăudat bunele sale relaţii cu liderul nord-coreean Kim Jong Un și a confirmat că se va întâlni din nou cu el. Ulterior, el a avertizat că denuclearizarea peninsulei coreene, promisă de Kim Jong Un cu ocazia primului summit, ar putea dura luni dacă nu chiar ani, dar că pentru moment, important este că nu au mai avut loc noi teste nucleare. Cu toate aceastea, Trump a avertizat Coreea de Nord că până la încheierea unui accord, sancțiunile internaționale vor rămâne în vigoare.
Secretarul de stat american Mike Pompeo va vizita luna viitoare Coreea de Nord pentru a pregăti un nou summit Trump-Kim Jong Un
Secretarul de Stat Mike Pompeo la New York , 25 septembrie 2018