Președintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, a cerut boicotarea referendumului de duminică privind schimbarea numelui oficial al țării, argumentând că aprobarea acordului cu Grecia ar fi o „sinucidere politică”. Vorbind la Națiunile Unite, Ivanov a spus că participarea la un referendum este „o șansă, dar nu o datorie”.
Macedonia și Grecia au negociat un accord prin care fosta republică iugoslavă își va schimba numele în „Macedonia de Nord” punând astfel capăt unei lungi dispute. În schimb, Atena nu va mai bloca admiterea Macedoniei în NATO și UE. Ca să fie valabil, la referendumul din Macedonia trebuie să participe peste 50% din alegători.