Statele Unite au anunțat că suspendă tratatul de prietenie cu Iranul, după ce regimul de la Teheran a adus in fata unei instanțe internaționale chestiunea sancțiunilor impuse Iranului de către Statele Unite. Secretarul de stat Mike Pompeo a spus că decizia este întîrziată cu 39 de ani – adică din momentul victoriei revoluției Islamice din 1979. Teheranul a numit Statele Unite drept „un regim ilegal”. Ieri, Curtea Internațională de Justitie a cerut Statelor Unite să diminueze sancțiunile reimpuse regimului de la Teheran, după ce Washingtonul s-a retras din acordul nuclear din 2015 semnat de șase puteri ale lumii cu regimul de la Teheran. Tratatul de prietenie cu Iranul – din care s-au retras acum Statele Unite – dateaza din 1955 și în baza lui și a relațiilor de „prietenie” dintre cele doua țări, acordă Curtii Internaționale de Justitie jurisdicția asupra disputelor dintre ele. Acordul fusese încheiat într-o perioada de bune relații dintre regimul de la Teheran si cel american. Dupa Revoluția Islamică din 1979, relațiile dintre cele doua țări au cunoscut multe momente de tensiune.
Statele Unite suspendă tratatul de prietenie cu Iranul
Judecătorii Tribunalului Internațional de la Haga, 3 octombrie 2018