Procuratura Chișinău a deschis un dosar penal în cazul exploziei dintr-un bloc din Chișinău

Lumânări pentru victimele exploziei din Chișinău, 7 octombrie 2018

Procuratura Chișinău a deschis dosar penal pentru lipsire de viață din imprudență în legătură cu explozia produsă sâmbătă într-un bloc din capitală, soldată cu patru morți, a informat agenția de presă IPN.

Luni dimineață se aflau încă în spital dintre răniți o tânără în al cărei apartament s-a produs deflagrația și un pompier rănit în timpul intervenției. Cauza exploziei nu a fost încă stabilită, dar pompierii au găsit la fața locului o butelie de gaz.

Potrivit legislației, lipsirea de viață din imprudență se pedepsește cu până la șase ani de închisoare. Guvernul a anunțat că va oferi câte 50.000 de lei familiilor celor patru persoane decedate, iar Consiliul Municipal Chișinău spune că va contribui cu 10 milioane de lei la reparația blocului.