După ce nu a reușit să interzică căsătoriile gay prin Constituție, România va deveni una din puținele țări din sud-estul Europei care iau în considerare introducerea parteneriatelor civile pentru cuplurile de același sex. Ministrul delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a spus că un proiect de lege în acest sens va fi introdus în parlament săptămâna viitoare. Anunțul a venit la doar două zile după ce referendumul pentru interzicerea căsătoriilor gay prin constituție a eșuat din cauza participării prea reduse la vot. Tot marți președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că toți românii trebuie să trăiască într-o țară „care și-a însușit și respectă valorile comune europene” și în care să nu mai existe „pericole imaginare” – o aluzie la campania foarte negativă a forțelor conservatoare care au inițiat referendumul.