Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Statele Unite că ar fi susținut recunoașterea unei Biserici ucrainene autocefale în scopuri politice. Lavrov a calificat presupusul amestec american drept „o provocare". Într-un interviu cu mai multe publicații franceze, Lavrov a remarcat că amestecul în viaţa Bisericii este interzis prin lege în Ucraina, în Rusia şi „orice alt stat normal”, implicând că Statele Unite nu ar respecta separația dintre stat și biserică, așa cum s-ar face în Rusia. În sprijinul criticilor sale, Lavrov a invocat faptul că „reprezentantul special al Statelor Unite pe probleme de relaţii între biserici” a salutat deschis decizia Patriarhului Bartolomeu, la fel ca și reprezentantul special al Statelor Unite pentru Ucraina, Kurt Wolker.
Your browser doesn’t support HTML5
Joi, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina. În aceste condiții, Biserica Ortodoxă subordonată Patriarhiei Moscovei riscă să piardă peste 12 mii de parohii, pe care le are acum în Ucraina, unde este cea mai mare Biserică. Biserica subordonată Patriarhiei Kievului, autoproclamată după independenţa ţării în 1991, a câștigat însă mulți credincioși după anexarea în 2014 a peninsulei Crimeea de către Rusia și izbucnirea conflictului separatist din estul Ucrainei.
Your browser doesn’t support HTML5
Vineri, Kremlinul a atenţionat că Rusia va „apăra interesele ortodocşilor” în caz de tulburări religioase în Ucraina, după recunoaşterea de către Patriarhia Constantinopolului a unei Biserici independente de tutela Patriarhiei Moscovei.