Pedagogii din școli și grădinițe vor primi începând din 2019 o „compensație” anuală de 2000 de lei pe care o vor putea folosi ca să-și perfecționeze pregătirea profesională, anunță MOLDPRES, citând o hotărâre de guvern apărută vineri în „Monitorul oficial”. Dacă pedagogul are mai mult de o normă, mărimea alocației crește proporțional. Banii vor putea fi cheltuiți pentru „procurarea suporturilor didactice, a tehnicii de calcul, produselor software utilizate în activități de instruire on-line și dezvoltare profesională”.