Opt organizații jurnalistice din Republica Moldova au acuzat organele de drept și carabinierii că ar fi îngrădit drepturile jurnaliștilor la mitingul din 21 octombrie din PMAN, organizat de Partidul Democrat. Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice și alții spun într-o declarație comună că cel puțin trei jurnaliști au fost intimidați sau împiedicați să lucreze, în unele cazuri chiar sub privirea liderilor PD.
„Solicităm Procuraturii Generale să se autosesizeze pe marginea acestor cazuri de abuz și să tragă la răspundere persoanele care au încălcat legea și au îngrădit drepturile jurnaliștilor”, se spune în declarație. Printre ziariștii bruscați la miting s-a numărat și colaboratorul Europei libere Ștefan Grigoriță: „Tocmai voiam să filmez cum este bruscată de un polițist colega mea de la Ziarul de Gardă, dar același polițist, în timp ce filmam, a întins o mână și mi-a dat telefonul jos din mână”, ne-a spus Grigoriță.