Premierul Pavel Filip a declarat că guvernul ar trebui să se adreseze „Procuraturii Generale... să vadă în ce bază au fost cedate terenurile agricole” unor stațiuni tehnologice/ didactice – experimentale create în anul 2008, care în prezent sunt în insolvență. Tot Procuratura Generală ar trebui să cerceteze și circumstanțele care au dus la falimentul acestor instituții.
Este vorba de 11 mii de hectare de teren agricol, majoritatea administrate de aceste instituții specializare, precizează Moldpres, citând Direcția de comunicare a guvernului. Premierul Pavel Filip a criticat și rezultatele slabe ale educației în domeniul agricol. „Nu sunt pregătiți specialiști necesari sectorului agrar. Rata de angajare în câmpul muncii a absolvenților colegiilor de profil este sub 30%”, a precizat premierul care a decis și înființarea unui grup de lucru, însărcinat cu restructurarea învățământului cu profil agricol. În prezent, în Republica Moldova sunt 41 de instituții de cercetare și de învățământ cu profil agrar, precizează Moldpres.