Mii de oameni au protestat vineri la Budapesta împotriva deciziei guvernului Viktor Orban de a închide Universitatea Central Europeană, înființată de miliardarul și filantropul american George Soros. Guvernul nationalist al lui Viktor Orban a schimbat legislația în domeniul educației și a suspendat dreptul de a funcționa in Ungaria al universităților înregistrate international și care nu au și un sediu în țara de origine. Universitatea Central Europeană este înregistrată în Statele Unite și se va muta la Viena. Partidul Fidesz, al premierul Orban a caracterizat mișcarile de protest - interne si international e - impotriva izgonirii acestei universitată din Ungaria drept „isterie”. Comisia Europeană și Parlamentul European au criticat evolutiile politice din Ungaria si atitudinea fata de Universitatea Centrala Europeană și George Soros. „Europa nu e un supermarket”, „Europa nu e un drum cu sens unic: este un angajament reciproc”, a declarat președintele Franței Emmanuel Macron într-un interviu recent publicat în presa din Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria. Macron spune în interviu că statele estice din Uniunea Europeană trebuie să respecte principiile blocului pan-european, făcând trimitere directă la Ungaria și Polonia, ale căror conduceri naționaliste au intrat în conflict cu Comisia Europeană din cauza măsurilor restrictive la adresa statului de drept și a libertății presei.