Angela Merkel este pregătită să renunțe la conducerea CDU, dar nu și a funcției de cancelară a Germaniei

Angela Merkel la reuniunea conducerii CDU la Berlin, 29 octombrie 2018

Angela Merkel și-a informat colegii din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) că este pregătită să se retragă de la șefia formațiunii, dar vrea să-și mențină funcția de cancelar al Germaniei, relatează agenția germană de presă DPA. Știrea survine la o zi după ce CDU a suferit pierderi în alegerile locale de duminică în landul Hesse, iar cu două duminici mai devreme a pierdut teren în Bavaria aripa sa bavareză, Uniunea Creștin Socială (CSU). CDU urmează să aleagă un nou lider la congresul său din decembrie. Merkel conduce formațiunea conservatoare din anul 2000 și este cancelară a Germaniei din 2005.