Proiect de rezoluție: Parlamentul European critică România pentru modificările aduse legilor justiției

Parlamentul European se declară profund îngrijorat de modificările la legile justiție și la Codul penal și de procedură penală adoptate în România, care au potențialul de a submina independența sistemului judiciar, se arată într-un proiect de rezoluție, potrivit unei relatări Mediafax.

Documentul este o variantă de lucru a rezoluției privind starea statului de drept în România, rezoluție care va fi votată în şedinţa plenară a Parlamentului European din 14 noiembrie. Proiectul va fi discutat miercuri în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European, a declarat un europarlamentar român, citat de Mediafax.

Autoritățile române sunt îndemnate să contracareze orice măsuri care ar dezincrimina corupția în funcție și să aplice strategia națională anticorupție; li se recomandă să revadă legislația privind finanțarea, organizarea și funcționarea ONG-urilor. Totodată, se exprimă profunda îngrijorare cu privire la restricțiile politice ale libertății mass-mediei și la propunerile de lege penalizând denigrarea României în străinătate și reintroducând defăimarea în Codul penal.

Proiectul de rezoluție condamnă, totodată, „intervenția violentă și disproporționată a forțelor de poliție în timpul protestelor de la București din august 2018".

Vera Jourova, comisar european pentru justiție

Comisarul european pentru Justiție, Vera Jourova, a declarat marți că va efectua o vizită în România peste zece zile, în cadrul căreia se va întâlni cu ministrul Justiției, Tudorel Toader. Jourova a precizat, într-o declarație pentru business-review.eu, citată de Hotnews, că executivul european va publica „în câteva zile” o opinie legată de cele mai recente schimbări aduse legilor justiției și a subliniat că independența judecătorilor este esențială pentru dezvoltarea democratică a unei țări.