Liderul PD, Vlad Plahotniuc, a propus o nouă reformă electorală și constituțională: reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. Vorbind la o conferință de presă la Chișinău, Plahotniuc a spus că PD vrea să supună această propunere unui referendum care să aibă loc odată cu alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. „Credem că un parlament optimizat va deveni mult mai eficient. Deputații vor fi mult mai responsabili, iar activitatea lor va fi supravegheată mult mai ușor de către societate”, a declarat liderul PD. Plahotniuc a mai spus că reforma va include prevederea că deputaților să le poată fi retras mandatul, dacă „dezamăgesc alegătorii”. El și-a exprimat convingerea că partidul său va fi prezent în parlament și după alegeri pentru a duce reforma la bun sfârșit. Propuneri asemănătoare au fost vehiculate de PD și de președintele Igor Dodon în 2017, când democrații și socialiștii apropiați președintelui au introdus controversatul sistem de vot mixt pentru care R. Moldova a fost criticată de Comisia de la Veneția și Uniunea Europeană.