Partidul Socialiștilor a organizat la Chișinău un miting de lansare în campania electorală la care a luat parte și președintele Igor Dodon, la peste doi ani de la alegerea acestuia în calitate de șef al statului. Mitingul are loc după ce socialiștii și-au promovat timp de mai multe săptămâni candidații din circumscripțiile uninominale pentru alegerile parlamentare din 24 februarie.
Participanții la demonstrație au mărșăluit cu drapele roșii pe mai multe artere ale capitalei, întâlnindu-se în Piața Marii Adunări Naționale. Igor Dodon a declarat de mai multe ori până acum că ar putea candida pe lista Partidului Socialiștilor, pe care l-a condus înainte să fie ales președinte, în noiembrie 2016. El speră că socialiștii vor prelua puterea, câștigând și alegerile parlamentare, care vor avea loc în sistemul mixt, cu jumătate din deputați aleși pe liste de partid și cealaltă jumătate - în circumscripții uninominale.