Guvernul Filip a dat aviz pozitiv inițiativei legislative pentru anularea „zilei tăcerii” așa încât să se poată face agitație electorală și în ajunul, și în ziua alegerilor. Mai mult, premierul Pavel Filip le-a recomandat deputaților să renunțe și la restricția propusă în proiect ca agitația electorală să nu se poată face pe o rază de 100 de metri în jurul secțiilor de vot, în care agitația electorală rămâne interzisă. „Cine o să măsoare acești 100 de metri? O să desenăm un cerc în jurul secției de votare?”, s-a întrebat Filip în ședința de guvern. Anularea „zilei tăcerii” a fost propusă de deputații Partidului Democrat de guvernământ, spunând că vor să îmbunătățească legislația după ce justiția a anulat alegerile de primar din Chișinău din luna iunie, pe motiv că învingătorul, Andrei Năstase, ar fi făcut agitație electorală pe Facebook în ziua votării. Oponenții spun însă că anularea restricției va avantaja partidele mari și bogate, ca PD, și va crea noi condiții pentru mituirea alegătorilor.