Directorul Serviciului de Informaţii al Armatei ruse (GRU), Igor Korobov, a decedat miercuri la 63 de ani în urma unei „boli lungi șigrave", a anunțat ministerul rus al apărarii. Korobov a lucrat în cadrul informaţiilor militare din 1985 şi a ocupat diverse posturi, până la numirea sa ca şef al acestui serviciu, în 2016, printr-un decret prezidenţial. El a fost descris de comunicatul Ministerului rus al apărarii drept „o persoana minunată, un fiu credincios al țării sale și un mare patriot”. Ca şef al serviciului de informatii al armatei ruse a fost sancţionat de administraţia americană, împreună cu alte 12 persoane, pentru încercarea de a se amesteca în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA.
Londra a acuzat Serviciul de informatii al armatei ruse că ar fi fost implicat în otrăvirea fostui spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie cu agent neurotoxic de tip militar Noviciok şi de atacuri cibernetice în lumea întreagă.
La începutul lunii, preşedintele rus, Vladimir Putin, a adus un elogiu „profesionalismului” şi „curajului” GRU, participând la o ceremonie dedicată împlinirii a 100 de ani de la crearea acestui serviciu. Creată de bolşevici în 1918, GRU este una dintre cele trei agentii de spionaj ale Federatiei Ruse.