De Ziua Națională a României, la București, seara, peste două mii de persoane s-au adunat să protesteze împotriva guvernului condus de Partidul Social Democrat. Participanții spun că au ieșit în stradă ca să arate că le pasă și că vor să fie conduși de „politicieni normali și cinstiți”. Manifestația a fost organizată pe rețelele de socializare.
Your browser doesn’t support HTML5
Erau anunțate proteste și în multe alte orașe din România, o listă fiind compilată de Hotnews: București, Pitești, Bacău, Timișoara, Alexandria, Călărași, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Slobozia, Drobeta Turnu Severin, Constanța, Iași, Bistrița-Năsăud, Zalău, Satu Mare, Botoșani, Reșița, Deva, Arad, Baia Mare, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț, Vaslui, Târgu Jiu, Oradea, Cluj, Ploiești, Giurgiu, Focșani, Galați, Craiova, Brăila, Târgoviște, Tulcea, Brașov, Buzău și Suceava.