Într-o declarație marcând încheierea mandatului Parlamentului, înainte de alegerile generale din februarie 2019, președintele Igor Dodon, afirmă că este „una dintre cele mai discreditate perioade din istoria parlamentarismului din Republica Moldova”. „Chiar din primele zile ale activității sale, majoritatea parlamentară, așa-zis pro-europeană, s-a poziționat ca una antipopulară, ghidându-se strict de interese partinice”, declarant șeful statului, citat de IPN. În cadrul ultimei ședințe din această sesiune, președintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a avertizat pe Igor Dodon că „acest Parlament mai are să muncească”. El a reamintit că „că președintele Dodon pentru a cincea oară încalcă Constituția Republicii Moldova, deoarece nu a promulgat cinci legi care au fost revotate de Parlament”. În opinia lui Candu, președintele țării încalcă pentru a cincea oară Constituția și ar putea fi considerat un „președinte ilegal, chiar dacă are legitimitate”. Șeful legislativului a citat din Constituție, menționând că, potrivit articolului 89, aliniatul 1, în cazul săvârșirii unor fapte prin care încalcă prevederile Constituției, președintele Republicii Moldova poate fi demis de către Parlament. Andrian Candu a solicitat Direcției juridice a legislativului să pregătească o notă informativă în privința procedurilor de demitere și să o transmită Biroului permanent al Parlamentului pentru examinare, relatează IPN.