Sondaj Fundația Universitară a Mării Negre: Peste 70% dintre intervievați cred că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită în România

Dan Dungaciu

Peste 70% dintre români cred că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită în țara lor, dar peste 60% se așteapă ca situația lor și a familiilor lor să fie mai bună peste un an, arată un sondaj de opine dat publicității de Fundația Universitară a Mării Negre. Președintele Fundației, Dan Dungaciu, crede că aceste procente paradoxale arată că populația este „complet decuplată, nici măcar nu se mai gândeşte ce se întâmplă cu situaţia ţării”, relatează Agerpres.

Principalele preocupări ale românilor, potrivit acestui sondaj, sunt în acest moment Corupţia - 50,1% - urmată de inflaţia/creşterea preţurilor/costul vieţii de zi cu zi - 43,0% -, situaţia economiei - 36,1% - și guvernarea/conducerea ţării - 36,1%.

Parte a proiectului „Agresiuni identitare şi patrimoniu nematerial", sondajul, prima cercetare comparativă pentru regiunile istorice Transilvania, Moldova, Muntenia şi Basarabia (R. Moldova), a fost realizat în perioada 13 - 21 noiembrie.