Partidul Unității Naționale a anunțat că va sprijini „dezinteresat” blocul ACUM al opoziției pro-europene la alegerile parlamentare din februarie, dar că nu va înainta candidați la alegeri. Președintele PUN, Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării, le-a declarat jurnaliștilor la Chișinău că partidul său nu dorește „perpetuarea unui regim hibrid Plahotniuc-Dodon” care ar pune în pericol democrația, integrarea europeană și apropierea de România. PUN, care îl are ca președinte de onoare pe fostul președinte român Traian Băsescu, a decis să nu participe independent la alegeri pentru a nu diviza electoratul unionist, a mai spus Șalaru. Blocul electoral ACUM a fost înființat oficial duminică de Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Acțiune și Solidaritate, care au semnat acordul de constituire. Principalelor partide ale opoziției pro-europene au mai spus că li se vor alătura liberal-democrații și liberalii.